Just a moment.

 

Un moment „naspa”, cum ar spune unii. Hmm…ploua, tuna, fulgera, tot tacamul mai exact. Stau de ceva vreme cu prapadirtul meu de caiet in brate incercand sa leg amaratele astea de cuvinte fara pic de efect. Telefonul e nitel mai departe de locul unde „ma gasesc eu”, spanzurat de firul castilor de la calculator, nu de alta dar mi-am cam stricat castile originale. Singura in camera, nimic interesant, nimic nou, doar cele doua postere lipite azi. Ceva nou, as putea spune, este cand ma uit pe geam si vad cum copacii nu stau locului o clipa, cum saracii oameni, care si-au uitat umbrela acasa pe o vreme ca asta. Haha sa vezi ce ma amuz ca nici fratemiu’ nu are umbrela si vine udddd. Ouch, imi este si frica de raceala groaznica pe care o va capata. In fine, e 22:22…cateva haine „razgaiate” ( imi permit sa folosesc cuvantul acesta, cum mi-am permis sa folosesc si altele), stau si se uita la mine cu niste „ochi mari” si parca ma roaga sa le asez, dar eu nu vreau, e prea frumos cum picaturile pure de apa lovesc pamantul cu puterea lor de „maţa” si cum fulgerele se „cracaneaza” pe cer cum li se cade, de parca e zona lor privata, sunt cam „perverse” (stiu e mult spus pervers dar asta mi-a venit acum). Si revenind la tunete, da nu mi-ai placut niciodata, ma sperie si acum, mi se par de prost gust. Oare cine le-a inventat? De ce fac asa mult zgomot? De ce ma sperie? De ce ma fac sa tresar? De ce ma fac sa tip de fiecare data cand le aud? De ce? Multe intrebari la care eu acum chiar nu am un raspuns sigur. Si in sfarsit se opreste ploaia. Cred ca ma duc in pat sa citesc ceva. Dar parca nu m-as despartii de caietul, creionul, muzica, telefonul si castile mele cu fir lung. Opa’sa vine si fratemiu’…vremea conversatiilor lungi.  XoXo