Arhive pe autori: elializ

Good bye

Standard

Ea.
Este obosita.
Fizic si psihic.
Stresata.
Respira greu…
Priveste.
In golul vietii.
Timpul s-a oprit.
Oamenii.
Stau nemiscati in gravitatea timpului.
Doar tu.
O poti reface acum.
Dar tu.
Nu vrei. Nu mai vrei.
Fii fericit.
Ea.
Simte intensificare.
Dispare.
Se spulbera in zare.
Ea.
Vrea sa isi inchida ochii.
Si niciodata.
Sa nu ii mai deschida.
Ea…
Nu e.

Un inger

Standard

Imagine

 

             Abia se mutase in acest „cartier”, toata lumea se uita urat la ea, o vorbeau de rau si o evitau…Dar de ce? Pentru ei, chipul ei de inger reprezenta un pericol, o amenintare, era un inger printre demoni. Blonda, cu ochii caprui, fata alba, buze roz bine definite, imaginea pura a unui inger, rochita-i alba cu flori zbura deseori din vina vantului poluat cu sentimente de ura si razbunare.

       Dupa zile intregi de chinuri, pentru ingerasul nostru, apare un alt inger, nu mai era singura, unica, era un baiat, de o frumusete nemaintalnita, divina. Acesta o completa perfect, chiar daca ei nici nu s-au cunoscut inca, dar cineva stia asta si la un moment dat a facut ca ei doi sa se intalneasca.

          Baiatul s-a imprietenit cu un demon, acelasi care statea si cu fata inger. Intr-o seara demonul era cu baiatul, din prostie s-au intalnit cu fata…si aceasta intamplare a facut ca fata sa se indragosteasca nebuneste, era pierduta, nu mai vedea, nu mai auzea nimic , se gandea doar la ingerul pe care il intalnise in acea seara minunata, din punctul ei de vedere.

         Baiatul se destainuie, intr-un final, catre demon ca s-a indragostit si el, dar nu stie cum sa ajunga la fata. Amandoi aveau sentimente dar niciunul nu avea curajul sa si le arate. La un moment dat baiatul si-a luat inima in dinti si a facut primul pas, i-a vorbit fetei, ea foarte emotionata i-a raspuns la conversatie si din vorba in vorba si-au dat seama ca sunt suflete pereche si intre ei deja se legase ceva foarte strans. Isi petreceau foarte mult timp impreuna, au uitat de lume, de prieteni, de tot, erau doi ingeri intr-o lume stapanita de demoni. Multi dintre acestia au incercat sa-i impiedice sa se iubeasca dar fara rost, pentru ca iubirea lor a invins si a distrus, totodata, foarte multi demoni din acel „cartier”.

       Intr-o zi fata, fiind singura, asteptandu-l ii iese in care un demon, care o intreaba:

-Il iubesti?

-Da, il iubesc!

-De ce?

-…(fata nu stie ce sa spuna, evita 2 secunde sa raspunda)…

-Nu stii? Deci nu-l iubesti!

-Ba da, stiu, il iubesc pentru ca el stie cum sa ma faca sa ma evapor din lumea voastra, plina de rautate si ura. Il iubesc pentru ca ma face sa zambesc cand e momentul potrivit, il iubesc pentru ca atunci cand ma priveste in ochi imi vine sa arunc hainele de pe mine si sa sar pe el, il iubesc pentru silmplele lucruri pe care le face, il iubesc pentru ca este unic, simplu, adorabil si al meu in intregime, il iubesc pentru ca el cunoaste cuvintele cu care poate obtine orice de la mine, il iubesc pentru ca doar el face…

-Bine, bine, gata taci! Ca am inteles ca tu il iubesti. Dar tu, chip angelic, esti sigura ca el te iubeste si ca nu e un demon deghizat in inger, doar pentru a te pacali? Dupa cum iti aduci aminte, cu ani in urma erai evitata de toata lumea doar pentru faptul ca esti diferita.

-Sunt sigura ca el ma iubeste, si nu, nu este un demon, este inger ca si mine, este cel mai pur inger, ma protejeaza, ma iubeste, are grija de mine, suntem mereu impreuna, ne completam unul pe celalalt, suntem amandoi unici, iubirea noastra este unica si sincera. Suntem facuti unul pentru altul. Si uite-l ca vine!! Deci da, IL IUBESC SI MA IUBESTE!!

 

       Dupa 20 de ani…Inca sunt impreuna, la casa lor cu un ingeras micut pintre ei…

Dragul meu..

Standard

Imagine

Doar tu iubitule,
Ai reusit intr-o secunda
Sa ma dezbraci
De sentimente,
Cuvinte,
Lasate undeva
In Universul demult pierdut.

Doar tu iubitule,
Ma faci sa ma ascund
In perna moale,
Dupa noaptea alba,
In dimineata plina
Cu zambete,
Hohote de ras,
Multa cafea si..
Hainele undeva aruncate,
Departe de locul sacru.

Doar langa tine iubitule,
Viata e lunga,
Iubirea mai pura,
Pielea mai calda,
Ochii mai sinceri,
Buze mai umede,
Maini transpirate,
Si vise realizate.

Pe tine iubitule,
Te voi iubi mereu!
Cu sange fierbinte
Ce-alearga prin vene,
Cu inima plina
De foc si durere,
Durere placuta ce-a fost provocata
Odata de tine si de acea haina uitata.

Nu stii sa iubesti!

Standard

 
 
Ferite-ar Sfantu’ de iubire,
Ca nici nu ti-a pasat de mine.
N-ai fost in stare sa respiri,
Macar pentru o sticla de vin.
 
Ai fost aici, dar nu mereu,
Am fost aici, dar mai mereu.
Tu n-ai stiut, nu ti-a pasat.
Respiri? sa-ti dau c-o sticla-n cap!
 
Ai multe-n gand, dar nu explici.
Fugi mai mereu, si-astepti sa vin,
Dar eu nu pot!
Ca m-ai lovit, c-o vaza-n cap!
Notă
Imagine


Iubitul meu străin,
Ce scrii cu sloave dulci după paharele cu vin,
Mi-ești nou, dar vechi,
Mi-ești vechi, dar nou,
Străin de locuri străvezii,
Mi-ești veșnicul erou.

Iar tu? Modelul-bibelou,
Ce-oferă tot, dar nu cere nimic.
Copil zâmbind ce crește din șoptit,
A cărui fire-a dăpasit deja
Pumnul cel mic pe după care-ți place să te-ascunzi candva.

Poate le va părea greu de crezut,
Dar nu te-a întalnit.
-Eșarfa ține loc de asfințit.-
Pe tine, iubitule, până și Julieta, cred,
Te-ar fi iubit…

Tu, cel strain

Citat

 

Mirosul dulce amarui al cafelei proaspat facute m-a trezit usor dimineata , facandu-ma sa-mi doresc sa incep devreme ceea ce urma sa fie o zi de neuitat.
Aroma dulceaga poposea deja de jumatate de ceas , dar eu nu conteneam a ma uita cu fascinatie la picaturile de ploaie ce fredonau un cantec sacru doar de ei stiut , adormind totul intr-un somn dulce. Mi-am luat cafeaua sa o savurez , alaturi de o carte buna , dar nu m-am putut concentra , tu erai in fiece gand al meu , in respiratia mea , in cafea , erai esenta , viata.
In sfarsit m-am hotarat sa pasesc si eu afara printre frunzele impinse de vant pe pamant , si peticele micute de apa in care-mi puteam oglindi privirea pentru o secunda , numai pentru a vedea cum parul meu se lupta sa reziste ploii manioase , dar trebuia sa ies , pentru tine , pentru noi . Tineam umbrela strans la piept , ca pe un pandantiv vechi cu valoare sentimentala pe care bunica ti l-ar fi dat cand ar fi considerat ca esti destul de copt la minte ca sa ii intelegi semnificatia covarsitoare.
Ajunsesem in sfarsit la destinatia mea , mai mult plouata decat fericita , dar fericirea o purtam in suflet , acolo , langa tine si amintirile mele . Nu iti stiu adresa , dar poate daca scriu „catre jumatatea mea A.” aceasta v-a nimeri din intamplare la tine , sau cine stie? Am pornit iar la drum , impovarata de griji , de data asta destinatia era alta , un loc unic , unde amintirile se impletesc cu prezentul , unde realitatea e alta , la Gara . Peronul era rece , ma astepta ca acum zece ani cand copil fiind l-am vazut prima oara.
Acum povestea e alta , peronul nu ma asteapta pe mine ci pe Tine , si impreuna te vom astepta , chiar daca timpul se va opri in loc. Eu te astept aici, si cand te hotarasti sa vii, aici ne vedem, pe banca asta uda de lacrimi. Si atunci vor avea loc exploxii ale norilor si deplasari ale placilor tectonice.

 

Waiting…

311.303

Standard

 

Noapte, intervalul de timp cuprins intre apusul soarelui si rasaritul lui, reprezinta un taram al viselor. Adormita, subconstientul imi ofera o inlantuire de imagini cu intamplari si oamnei din viata cotidiana, transpuneri ale trairilor mele emotionale posibile premonitii. Un film se deruleaza pe ecranul pleoapelor mele, intr-un vechi cinematograf prafuit. Langa un parc de distractii, cu muzica rasunand din boxe ruginite, doi oameni se intalnesc, pasind pe nisipul udat de mare, la un apus de soare. Emotiile sunt mari, iar bucuria ne imbata sufletul de euforie. Ne intindem pe spate si admiram astrul pana cand ochii ne obosesc si incepem sa vedem in umbra. In scurt timp, vad luceafarul aratandu-se mandru pe cer, ii arat lui si impreuna ne punem o dorinta. In aceasta noapte va fi o luna plina, mare si rosiatica, arzand in ea utopia Terrei. Ne miscam lent in ritmul muzicii, mici marionete ghidate de vantul delicat. Valuri timide ni se izbesc de picioare, indemnandu-ne sa ne jucam cu ele. Intram in joc si incepem o lupta “pe viata si pe moarte”. Alergam, izbim valurile cu picioarele pentru a ne stropi reciproc, radem colorat, ne aruncam in mare…Avantajul visului e ca pot depasi fobiile zilnice, in cazul meu frica de mare. Uzi si extenuati ne asezam pe nisipul rece si incercam sa numaram stelele. Cate sunt? 200.000-300.000? Nu! Sunt 311.303. Pe fundal se aude melodia “Nu am chef azi, nu am chef de nimic” si incepi sa mi-o fredonezi in soapta, eu te acompaniez in gand. Adormim. Raze de soare imi gadila fata, zicandu-mi “Hai! Trezeste-te!”.Incet revin in realitatea curenta. O usoara pata de tristete se imprima in sufletul meu, cand realizez ca totul a fost un vis, un vis mirific si cat se poate de real.

 

 

De aici incepe rutina…

Mai bine taci !

Standard

 


Nu-mi mai spune că mă iubeşti. Urăsc acele cuvinte. Nici măcar nu le crezi. Arunci vorbe în aer, sperând să mă vezi zâmbind pentru ca mai apoi să mă zdrobeşti cu absolut orice mijloc. Cum poţi crede că mă voi lăsa păcălită de două ori de acelaşi lucru?
Nu au însemnătate pentru mine. Dispar la fel de repede precum au venit, acele cuvinte crude: „te iubesc„. E atât de uşor să le rosteşti, dar atât de greu să le dovedeşti încât nu are nici măcar rost să te chinui să mă prinzi în capcană. Cu ce drept continui să vorbeşti?
Am spus să mă laşi în pace. Dă-mi drumul, ieşi din cameră, trânteşte uşa, fă-ţi o ieşire dramatică. Voi arunca vaza cu flori ofilite după tine, voi striga, te voi jigni, te voi umili. Şi ce contează? Nu te doare, nici măcar nu te interesează. Eşti incapabil să înţelegi ce înseamnă să ţii la cineva, altcineva în afară de propria persoană. Îţi este imposibil să citeşti în ochii mei, dincolo de furie, să înţelegi cât de mult mă doare faptul că pleci, că mi-aş dori să vii înapoi şi să mă tragi în braţele tale, să mă supui voinţei tale, să mă săruţi, să-mi sorbi întreaga mânie şi existentă din priviri, să mă faci marioneta ta. Dar nu, pleci şi nu mai priveşti peste umărul tău la lacrimile ce apăr la colţul ochilor mei şi aşa chinuiţi de lipsa chipului tău. Mă prăbuşesc lângă fereastră, uit de mine, uit de tine, uit de tot. Pentru că e vina mea că m-ai doborât.
Mă vei vrea înapoi pentru că adori să mă distrugi, întreaga ta fiinţă se înfioară de plăcere atunci când sunt frântă în două, atunci când mă pierd şi nu slăbeşti strânsoarea ca de fier din jurul inimii mele decât în momentul în care întrezăreşti o urmă de îndoială, un strop de ezitare, o picătură de iertare. Vrei să mă vezi spartă în mii de bucăţele pe care mai apoi să le aşezi în modul în care-ţi convine ţie. Nu, nu mă vrei pe mine, îmi doreşti suferinţa.
Gata, s-a terminat. Încetează, nu mai spune nimic. Dispari pe uşa aia, nu încerca să priveşti înapoi, ştiu, nu-ţi pasă. Nu încerca să mă convingi pentru că orice spui nu mai are nicio influenţă asupra mea. Mă iubeşti? Nu mă face să râd, eşti total patetic. Drept cine mă iei? Nu mai sunt ceea ce am fost. Tu m-ai învăţat să mă schimb, să-mi doresc viaţa din nou, să vreau să te alung. Cred că îţi pot fi recunoscătoare pentru asta. Acum pleacă, evaporă-te, chinuie-te, distruge-te. Eu nu mai sunt în puterea ta.
Nu mai spune „te iubesc” pentru că ştim amândoi că sensul acelor cuvinte nu ni se potriveşte. Nu mai sunt vrăjită de modulaţia dulce a vocii, de privirea sclipitoare sau de gustul buzelor tale. Da, magia a dispărut. Eşti un nimic. Un şoarece în haine de prinţ. Ţi-e frică de situaţii neaşteptate, ţi-e frică de mine. Da, exact aşa. Fugi până când nu-ţi mai simţi picioarele. Hmph, mă faci să vomit. Eşti jalnic.
Nu mai spune că mă iubeşti. Urăsc acele cuvinte. Mai bine taci.

Just a moment.

Imagine

 

Un moment „naspa”, cum ar spune unii. Hmm…ploua, tuna, fulgera, tot tacamul mai exact. Stau de ceva vreme cu prapadirtul meu de caiet in brate incercand sa leg amaratele astea de cuvinte fara pic de efect. Telefonul e nitel mai departe de locul unde „ma gasesc eu”, spanzurat de firul castilor de la calculator, nu de alta dar mi-am cam stricat castile originale. Singura in camera, nimic interesant, nimic nou, doar cele doua postere lipite azi. Ceva nou, as putea spune, este cand ma uit pe geam si vad cum copacii nu stau locului o clipa, cum saracii oameni, care si-au uitat umbrela acasa pe o vreme ca asta. Haha sa vezi ce ma amuz ca nici fratemiu’ nu are umbrela si vine udddd. Ouch, imi este si frica de raceala groaznica pe care o va capata. In fine, e 22:22…cateva haine „razgaiate” ( imi permit sa folosesc cuvantul acesta, cum mi-am permis sa folosesc si altele), stau si se uita la mine cu niste „ochi mari” si parca ma roaga sa le asez, dar eu nu vreau, e prea frumos cum picaturile pure de apa lovesc pamantul cu puterea lor de „maţa” si cum fulgerele se „cracaneaza” pe cer cum li se cade, de parca e zona lor privata, sunt cam „perverse” (stiu e mult spus pervers dar asta mi-a venit acum). Si revenind la tunete, da nu mi-ai placut niciodata, ma sperie si acum, mi se par de prost gust. Oare cine le-a inventat? De ce fac asa mult zgomot? De ce ma sperie? De ce ma fac sa tresar? De ce ma fac sa tip de fiecare data cand le aud? De ce? Multe intrebari la care eu acum chiar nu am un raspuns sigur. Si in sfarsit se opreste ploaia. Cred ca ma duc in pat sa citesc ceva. Dar parca nu m-as despartii de caietul, creionul, muzica, telefonul si castile mele cu fir lung. Opa’sa vine si fratemiu’…vremea conversatiilor lungi.  XoXo

 

Scrisoare pentru tine.

Standard
             Straine cu ochii verzi, negri, albastri sau caprui, momentan nu ne cunoastem, dar mai tarziu o vom face si trebuie sa iti spun de pe acum ca sa sti.
              Mai, eu nu o sa raman . Nu o sa vreau sa raman, repeta-ti asta pana cand o sa intelegi. Si nu, nu are legatura cu tine, e vorba de mine. M-am saturat sa raman mereu cea care ramane mereu in urma. M-am saturat sa-i vad pe toti cum pleaca, asa ca, de acum inainte, nu o sa mai dau nimanui sansa de a ma lasa in spate. O sa plec, straine. O sa plec cand o sa ne fie lumea mai draga. O sa plec cand nici tu si nici eu nu ne vom astepta. O sa plec de indata ce iti voi spune ca voi ramane pentru totdeauna. O sa plec fara sa-ti spun cuvinte de adio. O sa plec si o sa ma uit inapoi ca sa vad cum e. Sa vad cum e sa pleci, cum e sa parasesti. Sa vad, ce doare mai tare, sa parasesti sau sa fi cel parasit? Straine, nu o sa-mi cer iertare si nu o sa-ti spun ca-mi pare rau. Eu te-am avertizat, acum stii. Stii care va fi finalul nostru, cu toate ca nici macar nu am inceput. Dar totusi, crezi ca va durea mai putin? Acum ca ne stim viitorul? Acum ca stim ce ne asteapta? Eu nu stiu. Vom vedea.
             Straine, eu nu o sa vreau sa raman. Si o sa plec. O sa plec cand o sa ne fie lumea mai draga, dar in timpul in care o sa stau, IUBESTE-MA. IUBESTE-MA fara sa o spui si fara ca eu sa simt la fel pentru tine. Si straine, iti dau un mic pont: daca o sa ma faci sa vreau sa raman, o sa te iubesc si eu!
 
        „And someday/ I’m gonna stay/ But not today/ Not today…”