Arhivele lunare: Septembrie 2010

Doar eu.:x

Standard

Geloasa.Sensibila.Energica.Pasionala.Inteligenta.Posesiva.Ironica.

Câteodată mă simt mică şi neputincioasă. Îmi vine să mă închid în casă, să citesc  şi să mă uit la cer cât e ziulica de lungă. Să mănânc doar lapte cu cereale de ciocolată, să joc tetris ca în copilărie şi să nu vorbesc la telefon decât cu mama.
Alteori mă simt buricul pământului. Îmi vine să ţip, să iau oamenii la dans pe stradă şi să îl chem pe băiatul ala drăguţ la o cafea. Să râdem împreună de puştiul care nu are voie sa se uite la televizor sau sa vorbim de alte lucruri neinteresante, dar totusi ideea e ca vorbim si e aici.
Mai rar, simt o linişte adâncă şi o claritate enervantă. Simt că pot să fac orice, dacă îmi pun capul la contribuţie. Simt că negrul nu e negru, e niţel gri.
Iniţial, azi m-am simţit nicicum. Azi a trecut ca o zi petrecută într-un carusel care se învârte repede şi care nu te lasă să te dezmeticeşti. Mi-am dat seama că timpul nu mai are răbdare, că superficialitatea nu îşi are rostul şi că ipocrizia se întâlneşte la tot pasul. Şi mai apoi am fost tristă. Şi uite, e deja mâine.

Anunțuri

Toamna:x

Standard

Îmi place toamna. Îmi place să mă trezesc dimineaţa, să deschid geamul în boxeri şi tricou şi să inspir aerul rece. Să mi se facă frig, să ma infăşor în pătură şi să mă uit zăpăcită la nori, încercând să mă dezmeticesc. Mai apoi să pornesc filtrul şi mirosul cafelei fierbinţi să se amestece cu mirosul dimineţii de după ploaie.
Îmi place să mă plimb prin parc, cu vântul jucându-se şugubăţ cu pletele mele. Îmi place momentul acela când îţi sare în ochi o frunză ruginie, o ridici şi te gândeşti nostalgic că a venit toamna.
Îmi place ploaia. Ploaia lungă şi leneşă, care îţi umple nopţile şi îţi acompaniază somnul. Îmi place ploaia rapidă de dimineaţă, înşelătoare, care te face să cari degeaba umbrela după tine restul zilei. Îmi place ploaia de sâmbătă după-amiaza, când stai în pat şi nu vrei decât să te ghemui, să faci dragoste cu orele, să citeşti şi să râzi pe furiş.
Îmi plac cizmele şi paltoanele. Îmi plac murăturile. Îmi place zarva din oraş, în prima zi de şcoală. Îmi place că toamna e ziua mea.

Adio.

Standard

Zorii au soptit adio.Spiritele m-au imbratisat.Paloarea din obraji a disparut.Sperantele stau la capataiul meu.Candelabrele se sting.Luna va mai primi inca o amazoana.Si ce daca clopotele regreta,lacrimile inlantuie singuratatea/supravietuirea,remuscarile vor fi ca spinii,un pamant se va intoarce la a sa origine?De ce ingerii sa devina demoni datorita otravei materiale?De ce sufletele pure sa devina negre?De ce sa tasneasca sangele purpuriu din inimi obosite?De ce sa pierd bucuria de a simti caldura sufleteasca?De ce ochii verzi privesc in oglinzi si nu se recunosc?De ce sa afle adevaruri reale care dor cand de fapt nu au nici o valoare?De ce sa primesc aplauze prefacute?De ce sa traiesc in iluzii cand pot pur si simplu sa merg pe aleea principala?Persoane asociate cu evenimente, culori asociate cu senzatii, vorbe asociate cu amintiri, ferestre asociate cu mistere, usi cu claustrofobie, melodii asociate cu lacrimi.Ramas-bun prin cuvinte sau fapte?Nu e loc de reprosuri.Ramane doar o lunga tacere.Eu vreau,tu simti,el neaga,ea acuza,ei marturisesc,ele stau,noi credem.Oare aceasta e conjugarea funebra?Carti pline de credinte, lumanari tremurand in mainile martorilor,pasi indurerati.Rezultat sau efect culpabil?In tacere gasesti raspunsul…

Povestea Elizei.:x

Standard

Eram agatata, cu picioarele in aer. N-aveam ce face. EL[:x] e pe drum, ma gandeam. Vine incet-incet, ca prostu’. Va intra pe usa, ma va vedea. Am sa-i spun ce sa-mi faca. Sa ma invete minte.Timpul trece, imi aud bataia inimii. Mainile dor de la catuse, tot mai tare. Deodata aud pasi in tinda. Hei!M-am gandit ca nu stau bine, ca trebuie sa se vada cat is de proasta. Am ridicat genunchii sus, cu picioarele departate, sa se vada si-am inchis ochii.Cineva se uita la mine, sangele imi vajaie, catusele imi taie mainile. Am deschis ochii. Nu era EL[:x]…Era tata.

Viziune.

Standard

Vedeam cum stelele luceau de atata venin, luna avea chipul palid de tristete, briza marii era furioasa,in padure se auzeau gamete, vantul blestema pacatele altora,tacerea umbrelor anunta enigme, inimi care bateau in unison sau se opreau in miezul regretelor, pasi grabiti de tenebrelele fricii, fantome care isi cautau prezentul pierdut, clante rupte de mainile razbunarii, lacul era format din lacrimi iar ecoul din suspine.Viziunea noptii sau a reflectiei insangerate a unor imagini.A batut ceasul la 2 sferturi de cinism, 3 jumatati de indoieli, 5 doimi de egoism .Asa trec clipele.Prin obscuritate…

TU sau EU?

Standard

As darui buchete de flori negre pentru a fi ingerul clipei de apoi as muri pentru a renaste dincolo de obscuritatea permanenta din aceste incaperi ale vietii.Dar totusi?Sunt eu.Plangi daca simti nevoia,zambeste daca simti nevoia , razi de ceea ce e nefast imbratiseaza pe oricine crezi ca merita asteapta acel rasarit de soare pentru a fi tu iubeste pentru a simti ca traiesti.Daca nu poti iubi culege emotii pentru a nu te transforma intr-o statuie.

Viaţă în picaj.

Standard

My Documents, 
My Pictures, 
My Music, 
My Received Files, 
My Books, 
Pe dracu !!! 
Te bagi tu în viaţa mea să-mi faci ordine ! 
Ţi-am cerut eu ceva ? 
Lasă-mă în bobii mei, în durerea mea, în haosul meu. 
Să mă regăsesc cu susul în jos atârnând din tavan, 
Fără plasă, fără casă, fără masă, fără importanţă, fără prestanţă, 
Cu sufletul plin de orele mele de chiul de la datoriile umanităţii, 
Cu mâinile încarcate de daruri fără preţ pentru prietenii mei mustangi
Cireşe, gume de mestecat adevăruri necomestibile, 
Rosturi nerostite, petale ofilite, prefeţe de autor şi multe şcl-uri, 
Cu amânările sine die ale vizitelor la medicul de familie 
Şi cu disperările, exasperările, rigorile, florile şi întrebările mele aruncate în sus 
Sau rătăcite prin poşete, sertare, seifuri sub formă de cecuri fără acoperire. 
Mai lasă-mă în plata domnului !

Ratacire.

Standard

Un ecou al durerii.O casa inchisa.Un munte evaporat de ceata.Un grilaj ferecat de temeri.O insula fermecata cu plaje plumburii.Un copac neroditor.Un cer senin.Un templu verde.Picaturi negre de roua.Trebuinta de a fi ceea ce vrei depinde de iubirea fata de sine.Nu pleca te rog.Nu-mi face asta.Ganduri ale unei necunoscute.O fata plina de temeri.Nu poarta tradarea.Nu l-a iertat nici pe el.Altul o iubeste intr-un mod enigmatic.Credinta in sursa ar ajuta-o.Strig pana la cer .Zbor peste cetati.Cad in parapastii.Iertarea se pierde in lacrimi.As face orice ca sa nu ma mai chinui.E incredibil…

Cosmarul.:)

Standard

     Ma aflam singura in casa , citeam o carte de groaza cand am auzit un zgomot infiorator asa ca am decis sa ies afara.Vantul adia usor si puteam sa aud cum florile soptesc cantece triste. Sute de stele straluceau in jurul magnificei luni ce se reflecta in frunzele copacilor dandu-le un aer infiorator. Am mers spre locul in care credeam eu ca am auzit acel sunet infiorator.
Pana sa ajung acolo fiecare pas insemna adrenalina pentru mine . Intunericul si linistea de afara ma faceau sa ma tem. Din cauza lunii trandafirii pareau albastri. Liliecii iesisera la plimbare in timp ce greierii cantau veseli in iarba. In spatele copacilor era o umbra ce se misca. Parea un om. Deodata de facu liniste iar sangele imi ingheta in vene. O adiere rece imi mangaia obrajii in timp ce inaintam spre acel loc. Am auzit un ras infiorator venind din acel loc si am incetinit pasul. Mergeam pe varfuri.
Am ajuns foarte aproape de acel loc din gradina. Niste nori negri au acoperit luna iar pentru o secunda nu am mai vazut nimic. Un val de caldura ma cuprinse si simteam cum imi respira cineva in ceafa. Cand m-am intors nu era nimeni. Vantul suera printre ramuri si se auzeau bufnite si rasul acela infiorator se auzi mai tare de acesta data. Am ajuns chiar langa copac si acel ras se auzi din nou. M-am uitat in acel loc dar nu am vazut nimic. Rasul se auzi din nou iar leaganul din cealalta parte a curtii incepu sa se miste . Am inceput sa simt un miros puternic de parfum. Pe leagan parea ca sta cineva. Imi era foarte frica dar mi-am luat inima-n dinti si m-am strecurat intr-a colo . Leaganul se opri brusc si am auzit pasi ce se indreptau inapoi langa copaci. Vocea imi inghetase iar afara se facuse deodata rece. Pasii erau din ce in ce mai apasati si repezi. In curand ajunse acolo si incepu sa fredoneze un cantec ce descria o lupta, un razboi sangeros , se repeta o anumita parte c
e parea ca o explozie. Se opri, rase din nou insa fara un motiv anume. Nu parea ca stie ca a fost urmarit prin toata curtea.
Un liliac ce zbura pe acolo s-a asezat pe degetul sau. Eu ma apropiam incet, incet pana am ajuns foarte aproape de el insa, n-am indraznit sa il sperii sau sa ii vorbesc. Nu parea constient ca il privesc din umbra. El privea luna in timp ce se juca cu micul liliac stand cu spatele la mine. Era foarte liniste iar el se opri brusc si spuse:
-Ce vrei? Si o silueta iesi din spatele copacilor razand. Se pare ca nu vorbea cu mine.
-Ce faci aici? il intreba cel ce tocmai a aparut.
-Nu e treaba ta! spuse celalalt.
Prietenul sau facu o plecaciune in fata lui si ii zise:
-Ma inchin in fata cruzimii tale, dar nu inteleg ce vrei sa faci aici…
-Astept pe cineva, si se uita la el rautacios determinandu-l sa plece, dupa care repeta intrebarea intorcandu-se cu fata la mine si ma privi de parca ar fi dorit sa-mi faca rau.
Tremuram, nu puteam respira si nici sa ma misc. El ma itreba din nou insa nu puteam sa-i raspund. Era foarte calm si rece.
-De ce m-ai urmarit prin toata curtea?
Intrebarea aceasta ma enerva:
-Este curtea mea si fac ce vreau!
-Asa este dar eu te-am intrebat de ce m-ai urmarit la o ora asa tarzie.
-Poftim?
-Chiar nu intelegi? Eu vin aici mereu dar te intalnesc pe tine pentru prima data si nici nu te-ai prezentat.Deci ce doresti?
-Vreau sa pleci! E curtea mea iar tu esti un strain!
-Bine. Poti sa pleci inapoi de unde ai venit in timp ce eu te voi uita asa cum ma vei uita si tu si tot ce s-a intamplat in ultimele minute, spuse aceste cuvinte de parca nici nu i-ar pasa.
M-am intors inapoi in casa si il priveam pe fereastra. Mi-am mutat privirea pt o secunda iar el disparu in ceata iar eu m-am trezit brusc realizand ca a fost doar un cosmar .

Un vis spre viitor.:x

Standard

Abia astept sa vad cum din cer stele vor cadea sa simt in parul meu cum se vor duce lent spre viitor sa cred in ce am fost si sa-mi aduc aminte ca in spatele negrii cortine un inger trist a uitat sa suspine,sa cred ca am fost eu cineva din trecut sa-mi amintesc cum sa traiesc in prezent fara sa ma gandesc la viitor la tot ce tine de micile obscuritati opace in care omul s-a pierdut,prin care nu mai a stiut sa creada in el asa incet-incet omul se duce spre viitor.De acolo sus dintre miile de stele o mana calda trece peste fruntea ta si iti aduce aminte cum candva ai fost tu acel copil minunat care nu-si facea griji si care spera in idealurile lui,in universul absurd de frumos dar care acum in viitor s-au prabusit peste miile de cuvinte nerostite.
Poate ca asta suntem noi,oamenii trecuti care se vor schimba in viitor,care vor sti sa cante cu alt glas vesel vesnicul cantec trist care se duce spre intuneric.Esti ca un steag in viitor plutesti in bataile vantului dar niciodata nu sti cand se va opri.Esti acel tu care de mult a uitat sa arate prin ce prapastii a cazut,de cate ori s-a ridicat la cer si cel care a invins trecutul visand la viitor.Esti sfetnicul propriilor tale vise nestiute de nimeni,viselor care pleaca spre viitor si care au prins aripi in bataile dextere ale vantului.Subtil si totusi impresionant,suntem tot acei noi care au stiut sa rada la o raza de soare,care au stiut sa planga la un apus trezindu-se tot razand.Asta esti acum,asta vei fi,asta te face sa fi tare sa nu te lasi modelat de pareri bine-stiute.Ai ales calea spre viitorul neclar care numai cu visele unui copil vesel si al unuia trist se poate cladi in mii si mii de culori.
Am sperat ca acel viitor pot fi eu,ca numai stiu sa ma uit inapoi,sa las in urma pasii croiti in zapada viselor.Am aratat ceea ce doar ingerii pot arata,mi-am vazut viitorul intr-un glob de sticla aburita,care mai apoi a cazut pustiu in mii de bucati pe o podea prea rece pentru focul ce se stigea in trecut.Sunt la rascruce de drum intre trecut si viitor,trebuie sa aleg: sa plang dupa trecut sau sa rad despre viitorul care s-a cladit de mult acolo sus,printre ingerii negri si albi,printre vise implinite si sperante spulberate.Sunt la rascruce de drumuri:trist sau vesel,alb sau negru,zambet sau tristete…ceea ce pe noi nu ne caracterizeaza,ingerii.
Privind in ochii mei ai sa intelegi ca nu am fost doar ceea ce s-a datorat unui vant uscat de iarna,am fost mai mult de-atat,am fost intregul univers lasat in afundul sperantelor,un inger care a lasat cerul pentru pamant,pentru fericirea de aici.Traiesc intr-o lume plina de zambete,eu de ce sa nu zambesc,sa fiu mai mult de-atat?Sunt doar viitorul trecutului meu si nimic mai mult.Dar acest viitor este mai complex decat orice mini-particula de fericire.Nu voi fi doar acel cineva dintr-un oras.De ce sa fiu un suflet trist cand am dreptul sa fiu superba?
Intr-o ratiune care totul se limiteaza la a fi om,nimeni nu a putut sa treaca in viitor,a ramas pe loc in trecut si prezent,nu au stiut cum sa treaca peste acea bariera a fericirii,care acum se ridica din ce in ce mai mult spre cer,iar candva nu vei mai putea s-o depasesti si va fi prea tarziu.Treci acum peste ea,cladeste-ti un viitor!