Arhive pe categorii: Stupid -_-

Nu stii sa iubesti!

Standard

 
 
Ferite-ar Sfantu’ de iubire,
Ca nici nu ti-a pasat de mine.
N-ai fost in stare sa respiri,
Macar pentru o sticla de vin.
 
Ai fost aici, dar nu mereu,
Am fost aici, dar mai mereu.
Tu n-ai stiut, nu ti-a pasat.
Respiri? sa-ti dau c-o sticla-n cap!
 
Ai multe-n gand, dar nu explici.
Fugi mai mereu, si-astepti sa vin,
Dar eu nu pot!
Ca m-ai lovit, c-o vaza-n cap!

Mai bine taci !

Standard

 


Nu-mi mai spune că mă iubeşti. Urăsc acele cuvinte. Nici măcar nu le crezi. Arunci vorbe în aer, sperând să mă vezi zâmbind pentru ca mai apoi să mă zdrobeşti cu absolut orice mijloc. Cum poţi crede că mă voi lăsa păcălită de două ori de acelaşi lucru?
Nu au însemnătate pentru mine. Dispar la fel de repede precum au venit, acele cuvinte crude: „te iubesc„. E atât de uşor să le rosteşti, dar atât de greu să le dovedeşti încât nu are nici măcar rost să te chinui să mă prinzi în capcană. Cu ce drept continui să vorbeşti?
Am spus să mă laşi în pace. Dă-mi drumul, ieşi din cameră, trânteşte uşa, fă-ţi o ieşire dramatică. Voi arunca vaza cu flori ofilite după tine, voi striga, te voi jigni, te voi umili. Şi ce contează? Nu te doare, nici măcar nu te interesează. Eşti incapabil să înţelegi ce înseamnă să ţii la cineva, altcineva în afară de propria persoană. Îţi este imposibil să citeşti în ochii mei, dincolo de furie, să înţelegi cât de mult mă doare faptul că pleci, că mi-aş dori să vii înapoi şi să mă tragi în braţele tale, să mă supui voinţei tale, să mă săruţi, să-mi sorbi întreaga mânie şi existentă din priviri, să mă faci marioneta ta. Dar nu, pleci şi nu mai priveşti peste umărul tău la lacrimile ce apăr la colţul ochilor mei şi aşa chinuiţi de lipsa chipului tău. Mă prăbuşesc lângă fereastră, uit de mine, uit de tine, uit de tot. Pentru că e vina mea că m-ai doborât.
Mă vei vrea înapoi pentru că adori să mă distrugi, întreaga ta fiinţă se înfioară de plăcere atunci când sunt frântă în două, atunci când mă pierd şi nu slăbeşti strânsoarea ca de fier din jurul inimii mele decât în momentul în care întrezăreşti o urmă de îndoială, un strop de ezitare, o picătură de iertare. Vrei să mă vezi spartă în mii de bucăţele pe care mai apoi să le aşezi în modul în care-ţi convine ţie. Nu, nu mă vrei pe mine, îmi doreşti suferinţa.
Gata, s-a terminat. Încetează, nu mai spune nimic. Dispari pe uşa aia, nu încerca să priveşti înapoi, ştiu, nu-ţi pasă. Nu încerca să mă convingi pentru că orice spui nu mai are nicio influenţă asupra mea. Mă iubeşti? Nu mă face să râd, eşti total patetic. Drept cine mă iei? Nu mai sunt ceea ce am fost. Tu m-ai învăţat să mă schimb, să-mi doresc viaţa din nou, să vreau să te alung. Cred că îţi pot fi recunoscătoare pentru asta. Acum pleacă, evaporă-te, chinuie-te, distruge-te. Eu nu mai sunt în puterea ta.
Nu mai spune „te iubesc” pentru că ştim amândoi că sensul acelor cuvinte nu ni se potriveşte. Nu mai sunt vrăjită de modulaţia dulce a vocii, de privirea sclipitoare sau de gustul buzelor tale. Da, magia a dispărut. Eşti un nimic. Un şoarece în haine de prinţ. Ţi-e frică de situaţii neaşteptate, ţi-e frică de mine. Da, exact aşa. Fugi până când nu-ţi mai simţi picioarele. Hmph, mă faci să vomit. Eşti jalnic.
Nu mai spune că mă iubeşti. Urăsc acele cuvinte. Mai bine taci.

Just a moment.

Imagine

 

Un moment „naspa”, cum ar spune unii. Hmm…ploua, tuna, fulgera, tot tacamul mai exact. Stau de ceva vreme cu prapadirtul meu de caiet in brate incercand sa leg amaratele astea de cuvinte fara pic de efect. Telefonul e nitel mai departe de locul unde „ma gasesc eu”, spanzurat de firul castilor de la calculator, nu de alta dar mi-am cam stricat castile originale. Singura in camera, nimic interesant, nimic nou, doar cele doua postere lipite azi. Ceva nou, as putea spune, este cand ma uit pe geam si vad cum copacii nu stau locului o clipa, cum saracii oameni, care si-au uitat umbrela acasa pe o vreme ca asta. Haha sa vezi ce ma amuz ca nici fratemiu’ nu are umbrela si vine udddd. Ouch, imi este si frica de raceala groaznica pe care o va capata. In fine, e 22:22…cateva haine „razgaiate” ( imi permit sa folosesc cuvantul acesta, cum mi-am permis sa folosesc si altele), stau si se uita la mine cu niste „ochi mari” si parca ma roaga sa le asez, dar eu nu vreau, e prea frumos cum picaturile pure de apa lovesc pamantul cu puterea lor de „maţa” si cum fulgerele se „cracaneaza” pe cer cum li se cade, de parca e zona lor privata, sunt cam „perverse” (stiu e mult spus pervers dar asta mi-a venit acum). Si revenind la tunete, da nu mi-ai placut niciodata, ma sperie si acum, mi se par de prost gust. Oare cine le-a inventat? De ce fac asa mult zgomot? De ce ma sperie? De ce ma fac sa tresar? De ce ma fac sa tip de fiecare data cand le aud? De ce? Multe intrebari la care eu acum chiar nu am un raspuns sigur. Si in sfarsit se opreste ploaia. Cred ca ma duc in pat sa citesc ceva. Dar parca nu m-as despartii de caietul, creionul, muzica, telefonul si castile mele cu fir lung. Opa’sa vine si fratemiu’…vremea conversatiilor lungi.  XoXo

 

Ceva se intampla

Standard

Nu mai pot sa scriu. Stau si ma uit la creion si nu-mi dau seama de ce nu mai pot comunica cu el si cu foaia asta alba, neatinsa, pura ca o fecioara din fata mea. Stau si ma intreb de ce se uita si creionul si foaia la mine cu ochii mari asteptand parca ca cineva sa-i atinga cu blandete. Si acel cineva sunt eu. Dar de ce nu mai am inspiratie? De ce de fiecare data cand ma uit in jurul meu vad acelasi lucru? Pur si simplu m-am plictisit de peretii astia albastri despre care scriam candva, de personajele din postere care se tot holbeaza la mie zi de zi fara a ma baga in seama sau ceva de genu. M-am plictisit de pozele din fata biroului, care stau parca neatinse. De ce nu ar fi macar una vie sa-mi arunce cu ceva in cap…clar ar fi ceva. Sa stau concentrata, de fapt mai mult visatoare, in fata laptopului ascultand muzica sau jucandu-ma, cum fac deobicei, si deodata sa-mi arunce „fratele meu cu tabloul de langa el in cap”. De ce am spus asta? Pentru ca asta e poza pe care o am in fata mea, si din toate, asta mi se pare cea mai interesanta. In fine eu tot nu am apucat sa scriu ceva pe foaia aia dar tot cu gandul departe sunt, la chestii ciudate care oricum nu se vor intampla vreodata. Si totusi ar trebuii sa incep sa scriu si eu ceva nu? Dar ce? Cum am mai spus locul asta ma superplictiseste. Ar trebuii sa incerc ceva nou! Sa ma duc in alta parte, poate in alta camera, poate in camera cu peretii verzi. Chiar daca acolo nu sunt prea multe de vazut sau chestii de unde ma pot inspira dar totusi e ceva nou, e un nou inceput. Am plecat, ca poate totusi reusesc sa scriu si eu ceva azi ca nu am mai facut-o de ceva vreme.

Pereti asteptati-ma ca vin!

M-ai lovit…stii?

Standard

*

-Crezi?

-Nu.

-Nici eu.

-Pacat.

-De ce?

-Nu stiu.

-E ciudat!

-Ce?

-Totul. Nu cred, nu crezi, dar defapt in ce trebuie sa credem?

-In viata? Sau macar in ceea ce se mai numeste viata.

-Da asa cred. Dar totusi, de ce ma simt amortita in halul asta?

-Stii si eu sunt amortita. Uite ca vine!

-Cine tu?

-El.

-Care el?

-Cel care tot face asta.

-Ce face tu? Ce ai?

-De toate si de fapt nimic, e un simplu om si eu sunt o proasta, pentru ca el nu are nicio vina, dar imi place sa ii invinuiesc pe oamenii slabi, fara putere, fara pic de tupeu de curaj.

-Sincer. Ce e cu tine? Ar trebui sa lasi sticla si tigara aia!

-De ce?

-Nu stiu. Ca asa ar trebui? De fapt faci cum vrei. Mai pune si mie un pahar poate voi uita.

-Ce sa uiti?

-Pai lucrul acela care trebuie uitat de fiecare data. Ca doar de asta bem nu?

-Nu cred. Eu beau ca-mi place si ma face sa ma simt bine, ma ameteste si vad toata lumea verde si stii bine ca ador asta!

-Hei! Mai vrei sa fumezi si restul tigarii?

-Nea…de ce?

-Pai da-mi mie ultimele trei fumuri sa le scot pe nas ca imi place la nebunie.

**

Eu continui sa trag din saraca tigara, si trag, si trag, dar nimic, mai mult de patru fumuri nu mi-a acordat. Pacat, ca as fi dat orice pentru inca un fum scos pe nas. E o senzatie aparte. Si inca mai privesc tigara, nu o sting, pentru ca ador sunetul hartiei arse, iar lumina intima ce se formeaza la capatul tigarii am gasit-o mereu intr-un fel, cumva…erotic.

-Tu trezeste-te!!! Ce e cu tine?

-Nea nimic…visam doar…

-La?

-La nimic! De fapt visam la inca un fum.

-Sorry, nu mai am nici o tigara, dar hai sa iti mai torn un pahar poate te duce el.

-Ok. Pune te rog!

Si il dau repede pe gat ca si cum ar fi fost ultimul si multi altii il asteptau ca pe o cafea calda.

Pauza lunga…………………..

***

-Fatooo, ce e cu tine pe jos?

-Ce ai mama?

-Tu, sangerezi!?! E o balta de sange in jurul tau!!

-Ahh…doar am visat…

-Ce tot bâigui acolo? Ridica-te sa te sterg si stai sa sun la salvare!

-Mama, faci cum vrei! Sincer, nu-mi mai pasa!

-Cum sa nu iti pese?

-Nu-mi pasa, nu trebuia sa ma loveasca…

-Cine te-a lovit???

-…

-Da vorbeste fatooo!

-Nea…a facut-o si punct. Suna la salvare, de o fi sa traiesc e bine de nu tot bine e…

-Tu te-ai drogat?

-Hm-mm intrebarea pe care o asteptam… hai mai lasa-ma!

-Esti nebuna!

-Da stiu! Lasa-ma sa traiesc asa ca mult nu mai am!

-Hai taci ca cu tine nu ma inteleg! Si uite ca a venit si salvarea.

Si cu gandul tot departe ma urca desteptii astia pe targa…in fine nu stiu, nu-mi pasa, nu contati pe mine!

Confuzii

Standard
In toiul noptii
Pe o petala de soare
Zbor gandindu-ma la gandurile tale.
 


Pace? Sau razboi? Sau o bucata de ziar?
O ceasca sparta intr-un sertar.
O amintire uitata de neuitat.
Un cocor sub amurgul patat.
 


Miros de cafea macinata...in pumnul meu strans,
Cu care ma apar de praful tau de stele...stins.
Soapte, un murmur ambiguu, litere ce se joaca in mintea mea
Ca niste nori...sau poate altceva.

Vreau sa nu mai simt!

Standard

Oamenii se schimba…uneori de la o clipa la alta…se intampla ceva si nu mai esti la fel. Cel mai rau e sa cazi in stari depresive avand in vedere ca nu poti scapa usor din ele. Am citit intr-o revista ca in momentul in care ti se intampla asta, ar fi bine sa te prefaci ca nu e asa si in scurt timp chiar te vei simti bine dar eu nu prea cred pentru ca problema aia ramane acolo si daca nu o rezolvi, rana se adanceste din ce in ce mai mult. Probabil de asta nici nu sunt adepta ţinerii in sine. E rău sa ţii in tine pentru ca pana la urma ajungi intr-un moment in care iti vei varsa naduful pe o faza banala, neimportanta dar avand toate greutatile astea pe suflet nu prea le mai suporti. Ai momente in care nu te suporti nici pe tine, in care ai vrea doar sa adormi si sa nu te mai trezesti sau macar sa fie roz viata atunci cand o vei face. Ce ma intriga pe mine? As vrea sa stiu de unde vin sentimentele. As vrea sa stiu de ce uneori nu putem suporta o persoana chiar daca este prima data cand am vazut-o si nu stim nimic despre ea. De ce atunci cand nu ti se raspunde la sentimentul de iubire iti vine sa plangi? De ce cade lacrima aia? Lacrimile sunt ceva de natura materiala…iar sentimentele nu. Pai atunci? Cum se explica asta? Poate ca nu exista sentimente si totul e doar ceva impus in subconstientul nostru inca de cand ne-am nascut. Si totusi e imposibil sa nu existe. Sa gandim si un pic subiectiv. De ce ţin la X si pentru Y nu am nici cel mai mic sentiment? De ce cand il vad pe X, inima (fiind un lucru material) imi tresare? Care e legatura? De ce murim? Un om sanatos de ce moare? De ce inima ii inceteaza sa bata? Si cum se porneste inima? De ce se opreste? Ce o face sa bata? Poate ca aici intervine asa-zisul “SUFLET”. De ce se intampla sa ai incredere tocmai in persoanele care te tradeaza apoi? De ce suferi numai stiind ca cineva sufera? De ce se intampla sa tii la o persoana si sa nu ii poti zice? Dar cine a zis ca viata e dreapta? Si daca a zis careva…se insala. Uneori incerc sa imi dau seama care e scopul meu in aceasta lume. Si nu gasesc nici un raspuns. De fapt, care e scopul nostru? Pentru ce existam? Ca sa suferim? Ca sa ne chinuim? In cazul asta imi doresc sa nu ma fi nascut niciodata. Ce este fericirea? Pentru mine inseamna doar sa fiu iubita de persoana pe care o iubesc. Oare cer prea mult? Vreau sa nu mai simt! Vreau sa pot minti. Vreau sa nu mai pun suflet pentru oricine. Vreau sa fiu REA. Si de cate ori mi-am zis “Gata! De maine nu mai tin la nimeni! De maine ma intereseaza doar persoana mea!”. Si de un infinit de ori mai mult am simtit durere.

Visul.

Standard

O camera sumbra,
 Ganduri in umbra,
 Ochii lui vii,
 Doi copii.

 Rochia-mi lunga,
 Surasul blajin,
 Mana lui calda,
 Spatiul prea plin.

 Buze nestranse,
 Cuvinte patrunse
 In inimi zdrobite
 Pururi iubite.

 Totul se stinge.
 Inima-mi bate
 Visul ma-mpinge
 Pe el sa-l astept.

 Si este aici, tot timpul cu mine,
 Stand si privind pe chipu-mi cum vine
 Dorinta de-ai strange cu buzele-mi moi
 Buzele sale si obrajii goi.

O nebunie de-o zi.:x

Standard

M-a prins ploaia in parc. O rapaiala calda care a inveselit natura.De mine ce sa mai zic…mi-am luat papucii in mana si n-am ratat nicio balta.Cativa batrani m-au facut nebuna.Hm, a zis cineva ca sunt sanatoasa?:)Trebuie sa fi nebun ca sa simti caldura pamantului, sa ignori toti scortosii care trec pe langa tine, sa mirosi verdele racorit, sa readuci in tine inocenta copilariei.Sunt vremuri grele, cum ne putem permite sa fim copii?Doar un nebun isi poate permite.
Ei bine, azi mi-am permis sa fiu nebuna!

21.iulie.2o1o